Problema e fundamental pusa gresit. Si asta e greseala majora de strategie pe care inclusiv cei care chiar au vrut sa reformeze sistemul (Funeriu et. co.) au facut-o.
Sintetic, lucrurile stau cam asa:
A. Centralizarea e nociva si
B. Nu poti masura totul cu un singur fel de masura.
ISI/WoK/whatever e doar o baza de date, facuta de oameni, supusa greselii, subordonata arbitrariului. NU isI propune sa masoare calitatea si nu trebuie sa fim fundmentalisti adoptand “cotarea/citarea ISI” ca panaceu. Mai mult: exista domenii in care (1) revistele nu conteaza la fel de mult ca si conferintele si (2) a ierarhiza conferintele bazandu-te pe indexari in baze de date e, eufemistic vorbind, o naivitate. Exemplu de astfel de domeniu: stiinta calculatoarelor (inginerie): domeniul e extrem de dinamic, daca astepti sa publici in jurnal munca ta e expirata in momentul publicarii; conferintele bune sunt cunoscute in fiecare subdomeniu, iar unele nu dau doi bani pe “cotarea” intr-o baza de date sau alta. Stiu articole la conferinte excelente care nu a fost niciodata indexate de ISI si stiu TONE de conferinte, din strainatate, indexate rapid in ISI si a caror valoare e absolut ZERO.
Insusi faptul ca vajnicii nostri colegi au putut sa isi incropeasca asa de simplu reviste si conferinte ISI de cartier arata cat de inoperant e orice criteriu care foloseste indexarea intr-o baza de date ca element central.
SOLUTIA? Descentralizarea evaluarii personalului de cercetare. Stati, nu aruncati cu piatra, nu doresc oferirea de mosii baronilor. Dar, in orice colectiv normal din lumea asta, oamenii care chiar fac research in domeniu STIU care sunt jurnalele si conferintele relevante, STIU ce sa ceara celor pe care ii angajeaza si POT sa aleaga mult mai bine decat ar face-o o formula oarba care extrage date dintr-o oala comuna gestionata arbitrar.
Sigur, o sa imi spuneti ca asa ii lasam pe tovarsai sa isi conduca mosiile autoritar. Dar sistemul extrem de complicat de masura de pana acum a schimbat cu ceva situatia asta? Vedem aceleasi mosii, aceiasi dinozauri, doar ca si-au schimbat modul de a face impostura. Un impostor si un hot vor sti intotdeauna sa indoie “criteriile” dupa bunul lor plac. In doi ani, orice noua formula, oricat de “inteligenta” va fi exploatata dupa bunul lor plac.
Lasati-i pe cei buni sa isi aleaga oamenii, local, dupa criteriile pe care doar ei sunt in masura sa le stie si lasati-ii pe incompetenti sa isi sape singuri groapa angajand incompetenti. Faceti criterii “high level”, non-cantitative, bazate pe rezultate, pentru universitati (nu pentru oameni) si nu le mai finantati pe cele care, angajand incompetenti nu pot in mod real sa le indeplineasca. Creati competitie intre institutii, descurajati baronii.
Fiti inteligenti. Principiul subsidiaritatii si al descentralizarii functioneaza mult mai bine decat modelul dictatorului luminat care masoara si stie tot.
Nu de alta, dar dictatorii sunt mult prea rar “luminati”.