Este foarte trist să constați nivelul cercetării în România.Pentru domeniul în care lucrez (subdomeniu al informaticii care este prezent și în inginerua electronică), Romania este în urma întregii Europe, poate cu excepția Albaniei și a Maltei. De notat este diferența mare în urma unor state cum ar Slovenia, Muntenegru, Grecia, Turcia, dar și a Iranului (țară sub embargo economic și financiar). Încă mă mai întreb care ar putea să fie motivul!?
Am crescut cu experiența unei școli preuniversitare pe care încă o mai consider foarte bună, în special în domeniile matematicii și a fizicii (domenii esențiale pentru metodologia din domeniul meu cum ar dezvoltarea de algoritmi de prelucrarea datelor). Faptul că învățamântul din România este forte teoretic ar fi trebuit să fie un avantaj pentru pregătirea de specialiști în cercetare – și pentru mine așa a și fost. După opinia mea această stare de lucruri a persistat în crearea unor generații de absolvenți bine pregătiți pentru cercetare, în domeniile menționte, până prin 1995.
Oare ce s-a întâmplat că nivelul cercetării nu a evoluat în România? În primul rând cercetarea este sub o desconsiderare totală în România, ptobabil deoarece de obicei nu produce un profit imediat. Apoi statul român nu are deloc o viziune pe termen lung. Banii dați pe cercetare sun văzuți ca `bani azvârliți`. Chair și la proiectele UEFISCDI, unde am fost revizor la 5 submisii, de pe timpul când Funeriu era ministru al învățămantului, nivelul submisiilor mi s-a părut foarte slab. Proiecte submise de persoane care au publicat doar în reviste online din România, cu factor de impact 0 și pe care mă îndoiesc că le citește cineva. Apoi temele, deși de domeniul aplicativ, erau teme dezvoltate in occident în anii 80 și 90. Este de neconceput așa ceva întrun domeniu care avanseza rapid, unde o ideie nouă nu rezistă mai mult de un an, iar o metodologie de adresare a unei probleme se scimbă la fiecare 4-6 ani. Pe de altă parte am simțit că proiectele UEFISCDI au rprezentat un progres pentru cercetarea din România urmărind încurajarea ideilor noi și cu revizori inclusiv din străinătate. Însă surprza a fost să aflu că proiectele acceptate pentru finanțare nu su primit sumele din propunerele de proiect, ci acestea au avut finanțarea tăiată acum 3 ani cu 75%!!! Sub o altă guvernare, proiectele similare acceptate anul trecut au avut finanțarea tăiată cu 50%!!! Este incredibil, dar pe de altă parte o dovadă a cât de puțin valorează cercetarea în România. În prezent Ministrul delegat pentru învățamânt Superior, Cercetare Științifica si Dezvoltare Tehnologică nu are nici un fel de experiență de cercetare și este doar un doctorand la Politehnica București – incredibil – nimic alceva decât un implementator a unor directive de partid, fără nici o viziune a mersului lucrurilor în cercetarea românească.
Nu este poate un contrast mai evident decât cu progresul remarcabil al cercetării din China din ultimii 30 de ani! Peste un milion de PhDs de origine chineză s-au pregătit in domeniile Computer Science și Electrical Engineering la universitățile din USA, UK, Canada, Australia, Franța, Elveția, etc. Mulți dinte aceștia chiar s-au întors în China, în special în ultimii 8-10 ani. China a ajuns no. 2 în lume la numărul de articole științifice în lume, și deși nu sunt la reviste de vârf, majoritatea sunt în reviste cu factor de impact ISI de peste 1.0, cu progrese remarcabile în revistele de vârf. Din experiența personală, articolele din China sunt respinse la revistele de vârf datorită nivelulu slab al prezentării în limba engleză și nu neapărat al nivelului științific, unde progresul lor este imens și amenința `starea lucrurilor din domeniul cercetării internaționale din ultima sută de ani`. Să nu uităm însa, în China învățământul și cercetarea se bucură de o apreciere publică imensă. Apoi să nu uităm că în 1986 China a stabilit National Natural Science Fund of China (NSFC) folosind drept model renumita National Science Fundation (NSF) din USA care este de altfel cea mai mare agenție de finanțare a cercetării din lume.